GREVA spontana RATB

Peste o mie de soferi ai RATB au declansat, miercuri noaptea, un protest spontan la autobaza Titan din Bucuresti. Joi dimineata, ei renunta sa iasa pe trasee cu autobuzele, tramvaiele si troleibuzele.

Este vorba in special de liniile 101, 102, 103, 104, 181, 246, 301, 330, 311, 335, 682.

In total 360 de masini RATB care trebuiau sa plece pe traseu de la Autobaza TitanĀ  joi dimineata. Traficul este afectat mai ales in zonele Floreasca, Pipera, Nordului si Drumul Taberei.

Cititorii ne semnaleaza ca sunt complet blocate cartierele Militari si Drumul Taberei, mai ales pentru ca nici tramvaiul 41 nu circula, dar si zona Rahova.

Protestatarii sunt nemultumiti de salariile tot mai mici de la o luna la alta si ca nu au semnat contractul colectiv de muca pe acest an, transmit televiziunile de stiri.

Directorul Metrorex spune ca vor fi suplimentate garniturile de metrou acolo unde va fi un aflux mai mare de calatori.

Directorul RATB, Gheorghe Aron, a negociat miercuri noaptea cu soferii insa a plecat dupa doua ore. El spune ca soferii nu pot face greva pentru ca li s-a respectat contractul colectiv de munca.

O noua runda de negocieri cu sindicalistii este programata la ora 10:00.

Protestatarii vor sa discute mai ales cu primarul general Sorin Oprescu, caruia i-au cerut chiar demisia.

Angajatii RATB amenintasera inca de miercuri dupa-amiaza ca vor recurge la proteste. Ei reclama si faptul ca liderii de sindicat nu le mai reprezinta interesele. Unii dintre ei au sugerat chiar ca acestia au primit bani pentru a nu le mai reprezenta interesele in discutiile cu conducerea Regiei, scrie Mediafax.

“De la ora 16.00 nu a venit niciun lider de sindicat sa discute cu noi, desi stiau ca suntem nemultumiti. Am sunat la liderii de sindicat si ne-au intrebat de ce ne-am strans la autobaza Titan”, a afirmat un alt sofer, care a precizat ca a venit la protest dupa terminarea programului de munca.

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.